Prezentare Vârciorog

Vârciorog, veche așezare românească, a cărei primă atestare documentară provine din anul 1492. Acesta este situat aproape în centrul geometric al judetului Bihor. În nord – vestul Munților Padurea Craiului, există o mică și pitorească depresiune de contact a acestora cu Dealurile Șerghișului și Tașnadului, numita Depresiunea Vârciorogului.

În această depresiune, drenată de cursul superior al Râului Topa și afluentii acestuia, a existat și s-a dezvoltat, de secole, satul Vârciorog. Anul 1492 reprezintă data în care localitatea a intrat în sfera de referință a documentelor și nicidecum o întemeiere sau un început, începuturile sale sunt mult mai îndepărtate așa cum sunt majoritatea satelor noastre.

În legatura cu denumirea sa putin obisnuita, circula cele mai diferite variante de explicatii. Unii cercetatori afirmă ca ar proveni din slavonul „vraha” (adica „varf”), la care s-a adaugat sufixul românesc „cior”. Deci ar fi un fel de așezare pe un pinten de deal. Alți cercetători susțin că denumirea localitătii vine de la apelativul românesc „Vârciorog” care inseamna „vârtej”, „vâltoare”, loc unde apa curge cu zgomot. În acest caz numele ar putea fi legat numeroasele cascade existente pe valea calcaroasă a Raului Topa. Pe aceasta vale, este adevarat ca în locul numit „Dâlba Oii”, până în preajma anilor 1909-1910, a existat o asemenea cascadă (inalta de peste „20 de coți”) al cărui zgomot făcut de apa în cădere, era auzit din cele mai îndepărtate puncte ale localității (3-4 km). Datorită evoluției acestei, cascada s-a prăbușit și, în prezent, apa râului se prăvale zgomotos în acel loc printre stâncile colțuroase de calcar, ce stau marturie a fenomenului geomorfologic produs aici.

Această variantă ni se pare plauzibilă, poate și pentru faptul ca ne trimite cu gândul la alte toponime existente pe teritoriul țării noastre: cascada Vârciorog din raza localității Scărișoara, pe un afluent din stânga Arieșului; localitatea Vârciorova, amplasată în zona Cazanelor, unde Dunărea curgea cu mare zgomot.

De asemenea trebuie ținut cont și de legenda unei posibile bătălii din Evul mediu, între turci și unguri, care ar fi putut avea loc pe raza comunei. Denumirea maghiară a satului este Vércsorog, care ar putea veni de la această “curgere de sânge – vér csorog”.

În evul mediu satele Vârciorog, Șerghiș, Fasca și Surduc au fost organizate intr-un cnezat puternic, condus de cnejii locali, cu castel la Vârciorog. în 1552 așezarea avea 24 de gospodării (12 porti). în 1604 este pomenit stăpânul acestui ținut, nobilul Rafael Zichi, a cărui stăpânire era simbolica, cum simbolică era și darea anuală ce o primea acesta de la populația româneasca de aici, ca semn al recunoașterii suveranității sale: 2 miei, 4 iezi, 3 căpițe de fân și 3 căruțe (cu o osie) de „doage” de stejar. Puterea și privilegiile cnejilor români de pe aceste meleaguri nu au fost uzurpate, practic, niciodată de feudalii laici și ecleziasti maghiari, obiceiul pamântului și dreptul cutumiar fiind legile dupa care, românii de aici, s-au călăuzit veșnic.

În 1666 aflăm că la Vârciorog se stabilește familia Ionoiu Ioan, provenită din Remetea Beiușului (ajungând aici cu multe vite, din Valea Roșiei, în căutare de pășuni mai bune). Acest Ionoiu Ioan primește diploma de nobil din partea principelui Transilvaniei, Mihai Appafi I. Avem de-a face cu un fenomen foarte rar întâlnit în aceasta zonă și în aceasta perioada istorică, Ionoiu fiind înnobilat, probabil, pentru numărul mare de vite ce-l avea ori pentru meritele sale militare. în anul 1704, fiul mai mare al nobilului sus pomenit, Ionoiu Gheorghe, donează bisericii din Vârciorog (deja unită cu biserica Romei) o carte româneasca, unicat, Chiriacodromionul de la Bălgrad (Alba Iulia), tiparită la 1669, și care carte se afla și azi, în păstrare, la biserica din Vârciorog. Satul își ridică prima biserica la 1703, din lemn de stejar secular, de dimensiuni 8 x 5 m.

În 1787 satul avea 92 familii cu 487 locuitori din care un preot; în 1880 satul avea 966 locuitori, iar în 1901 „161 numere de casa cu 1077 suflete” din care 10 evrei și un rom. O cifra tristă: din 966 locuitori în 1880, doar 6 erau știutori de carte. în 1888 s-a înființat școala primară din Vârciorog cu 134 copii între 7 și 13 ani și două posturi de învățători. Cursurile s-au ținut, în primii doi ani de la înființare (în limba maghiară, evident), în biserica „mare și încăpătoare” (13m x 5m), strămutată, extinsă și reparată, la 1860 (aceeași care există și azi). Nu lipsit de importanță este faptul ca, pe prima pagină a Evangheliei tiparităa la București în anul 1742, se arată ca aceasta carte „Au legat din cheltuiala sfintei biserici din Vârciorog, cu hramul sfinților Mihai și Gavril, care se află în satul Vârciorog din comitatul Bihor”.

În 1851 satul deținea „4000 holde de pădure seculară, plină de vânat mare” și tot la această dată, noul stăpân al ținutului, contele Reday Richard, iși ridica la Vârciorog o splendidă reședință de vară, cu 52 de încăperi, în locul numit „La curte”.

La 1888, în perimetrul așezării erau deja 12709 holde de pădure de fag și 9000 holde cu pădure de stejar.

După Unirea cea Mare de la 1918, ironia a făcut ca oficialitățile și subordonarea să fie împărțite astfel: la Sâmbată (30 km) secretariatul cercual, judecătoria cercuală și percepția la Aleșd (30 km), tribunalul la Oradea (35 km), postul de jandarmi la Șerghiș, iar cea mai apropiata gară, poșta și telegraful la Tileagd (14 km).

După ultimul război mondial, mai precis după Legea împărțirii administrativ-teritoriale a României, satul Vârciorog a devenit centrul comunei cu același nume, în componența careia se mai afla satele Șerghiș, Fâsca și Surducel.

În perioada dictaturii comuniste satele comunei n-au fost colectivizate, locuitorii lor netrăind marea dramă a țărănimii române – dezmoștenirea de pământ. Acesta este unul din motivele care face ca zona sa fie diferită de alte locuri.

Vă invităm sa faceți cunoștință cu locurile și oamenii de aici. Totul este într-o continuă schimbare, turismul ia amploare, investițiile în infrastructură se fac simțite, iar acest sat tradițional românesc, încet, încet se îndreaptă spre Europa.

Text compilat după lucrarea profesorului Iosif Gomboș și alte surse.

Pagina este creată și administrată de Sebi Tonț. Fotografiile sunt realizate de Defoto Studio.